Titlu proiect: ,,CLIO"
Cod contract: POSDRU/156/1.2/G/139498
Beneficiar: Universitatea Spiru Haret București

Despre proiect

 Universitatea „Spiru Haret” din București, a demarat în data de 14.05.2014 proiectul cu titlul “CLIO” – Program masteral în Valorizarea Patrimoniului cu o durată de implementare de 18 luni. Proiectul va primi o asistență financiară din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, în cadrul cererii de proiecte nr. 156 Programe de studii mai bune pentru studenți și piata muncii”.

Obiectivul general :
Dezvoltarea unui program masteral interdisciplinar și inovativ la nivel național, în domeniul Valorizării Patrimoniului

Obiective specifice :

  • ofertă educațională       îmbunătățită pentru studenți prin crearea unui program masteral în Valorizarea Patrimoniului.
  • dezvoltarea legăturilor între universitate și mediul academic, respectiv mediul privat potențial angajator al absolvenților cu scopul adaptarii continue a ofertei curriculare la cerințele pieței muncii. Acest obiectiv va fi atins prin crearea și dezvoltarea rețelei “CLIO” cu sprijinul actorilor relevanți (universități, mediul de afaceri, autorități publice)
  • crearea de servicii îmbunătațite de acces la documentare academică de calitate a studenților prin crearea unei Biblioteci virtuale și a unui Centru de documentare CLIO.
  • informarea studenților în legătură cu oportunitățile oferite de noul program masteral în Valorizarea Patrimoniului prin participare la un Târg de masterate și organizarea unui eveniment “Zilele carierei în Valorizarea Patrimoniului”.