Conferinta de lansare a proiectului „CLIO” Program masteral în valorizarea patrimoniului


Universitatea Spiru Haret din Bucuresti, în parteneriat cu Asociația Poliedra România si PROgetto Di Espressione e Sviluppo Territoriale Italia, a demarat în data de 14.05.2014 proiectul cu titlul „CLIO” Program masteral în valorizarea patrimoniului cu o durata de implementare de 18 luni. Proiectul este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, axa prioritara 1 ,,Educația si formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere”, domeniul major de intervenție 1.2. ,,Calitate în învățământul superior”.
Obiectivul general al proiectului îl constituie dezvoltarea unui program masteral interdisciplinar și inovativ la nivel național, în domeniul Valorizarii Patrimoniului, pentru îmbunătățirea formării de calitate a studenților, dezvoltarea calității comunicării dintre mediul academic și cel privat, îmbunătățirea serviciilor oferite studenților și creșterea accesului la educație și formare prin promovarea rețelelor virtuale.
Prin atingerea obiectivului general se vor crea oportunități mai bune de studiu pentru studenții de la facultățile de Istorie, Arhitectură, Istoria Artei, Geografie, Turism, Știinte Politice, RISE, adaptate noilor cerințe de pe piața muncii așa cum sunt identificate de angajatorii potențiali. Dezvoltarea/adaptarea disciplinelor de studiu va avea la bază nu doar studiile și recomandarile practicienilor, ci și adaptarea la nevoile studenților prin testarea/pilotarea modulară de 2 luni. Se vor crea pentru studenți oportunitați mai bune de documentare și informare prin realizarea Centrului de documentare Clio (ce va cuprinde o bibliotecă cu minim 250 volume de resort, baza de date bune practici-valorizarea patrimoniului; biblioteca virtuală cu documente specifice valorizarii patrimoniului istoric, organizare eveniment „Zilele Carierei în Valorizarea patrimoniului istoric”; participare la Târg educațional).

Proiectul își propune îndeplinirea obiectivului general printr-o serie de obiective specifice și anume:
– Analiza efectuată a inserției pe piața muncii a tinerilor absolvenți ai domeniilor de studii relevante pentru Valorizarea Patrimoniului cu scopul identificării nevoilor existente pe piața muncii în termeni de competențe necesare,competențe disponibile pe piață, competențe oferite de actualele programe masterale. Studiile rezultate vor fi la dispoziția personalului implicat în dezvoltarea și managementul calificărilor la nivel de facultate, partenerilor sociali în educație, partenerului transnațional, rețelei de instituții publice și private, respectiv a studenților.
– Crearea, pe baza studiilor, a modulelor programului masteral ce vor fi pilotate, rezultat al centralizarii datelor, proiectarii și elaborarii unui ghid de lucru ce reprezintă instrumentul metodologic al experților care propun curricula noului program „Ghidului orientativ Valorizarea Patrimoniului” cu noile materii de studii propuse și modul în care se justifica în raport cu necesitățile identificate ale angajatorilor.
– Testarea curriculei propuse prin livrarea a 10 module-pilot timp de 2 luni (100 de ore), în care 210 studenți aplică 5 instrumente de testare și validare create prin proiect în masură să evalueze (conținutul, structura, tehnicile de predare, materialul didactic, relevanța și adaptarea bibliografiei la necesitățile de învatare materializabile în abilități cerute pe piață de angajatori);

Obiectivul va fi îndeplinit prin:
a) Crearea Bibliotecii virtuale CLIO, conținând în total 30.000 pagini, în domeniul „Valorizarea Patrimoniului”;
b) Crearea Bazei de date CLIO – dedicată bunelor practici în domeniul reprezentarii culturale respectiv modele de guvernanta (ajustabile lunar);
c) Crearea Centrului de documentare CLIO – cu un număr de minimum 250 de volume de resort în Valorizarea Patrimoniului și domeniile auxiliare (unică la nivel național în domeniu).

MATERIAL DE PREZENTARE